Comitete

Nota traducătoarei: Te rugăm să ții cont de faptul că pot exista întârzieri în actualizarea acestei pagini în ceea ce privește schimbările de personal. Cand ai îndoieli, te rugăm să consulți versiunea în limba engleză pentru o listă actuală.

OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) este organizată în comitete formate în întregime din voluntari. Fiecare comitet are o funcție specifică, deși majoritatea lucrează împreună pentru a sprijini diversele proiecte ale OTW și a contribui la succesul organizației. Dacă dorești să-ți folosești timpul liber pentru a ajuta OTW, verifică listele de voluntariat pentru a vedea dacă există o poziție disponibilă care se potrivește aptitudinilor și intereselor tale. Comitetele OTW sunt:

Accesibilitate, Design și Tehnologie
Co-președinți de comitet: Brian Austin și sarken
Coordonează dezvoltarea și designul software-ului pentru OTW. Principalul proiect de care se ocupă Comitetul în acest moment este crearea unui pachet de software open-source, OTW-Archive (Arhivă OTW), pentru a construi și sprijini Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră).

Documentație pentru AO3
Co-președinți de comitet: Claire P. Baker, Fiona M și telescopicpoems
Comitetul de documentație pentru AO3 există pentru a crea și a menține complete și actualizate documentele interne și externe ale AO3. Asta include, pe lângă Întrebările Frecvente (FAQ), tutoriale, screencasts și altă documentație legată de AO3.

Echipa de asistenți ai consiliului
Președintă: therealmorticia
Ajută Consiliul de Administrație OTW la sarcini administrative și management de proiecte, astfel încât consiliul să poată prioritiza problemele critice și să lucreze mai eficient.

Comunicare
Președinte: choux.
Se ocupă de buletine informative, postări pe blog, contacte cu media, conturi de rețele sociale și alte sarcini legate de promovarea diverselor noastre proiecte. În plus, conduc un buletin informativ intern și trec în revistă evenimentele și realizările organizației.

Dezvoltare și Adeziune
Co-președinți de comitet: Amy2 și Nrandom
Se ocupă de strângerile de fonduri și creșterea numărului de membri/membre pentru organizație. De asemenea, mențin în siguranță baza de date cu informații despre membri/membre și donatori/donatoare, asigurându-se și că fiecare membru/membră poate vota în alegerile OTW.

Alegeri
Co-președinți de comitet: disjointed, Emma Lloyd și Marion McGowan
Comitetul de Alegeri organizează alegerile anuale pentru membrii/membrele Consiliului de Administrație al OTW. Aceste alegeri au loc în luna august a fiecărui an, iar votanții sunt membrii/membrele cu plată ai/ale OTW. Comitetul de Alegeri este responsabil de toate aspectele procesului de alegeri, de la început până la final. Acestea includ pregătirea candidaților/candidatelor, aspectele tehnice legate de desfășurarea alegerilor, asigurarea că întregul proces este conform regulamentului și supervizarea perioadei de candidatură (în care candidatele și candidații sunt prezentate/i membrelor și membrilor și li se adresează întrebări).

Fanlore
Co-președinți de comitet: Indes, Noah A și The Professor
Mențin wiki-ul Fanlore. Aceasta include sprijinirea editorilor pentru wiki-ul Fanlore, precum și stabilirea unei infrastructuri flexibile pentru a defini și organiza conținutul wiki-ului.

Finanțe
Președintă de comitet: Yuechiang Luo
Comitetul de Finanțe este responsabil de contabilitatea OTW, și anume efectuarea și urmărirea plăților, colaborarea cu Consiliul de Administrație pentru crearea și actualizarea bugetului, pregătirea și publicarea de situații financiare corecte și informative și de asemenea, se asigură că OTW își depune documentele referitoare la taxe.

Legal
Președintă de comitet: Betsy Rosenblatt
Se ocupă de activitățile de Legal Advocacy (Asistență legală) ale organizației, sfătuiesc Consiliul și diferitele comitete cu privire la probleme legale și mențin legătura cu alte grupuri de asistență legală și consultanță. Este compus predominant din profesioniști din domeniul juridic.

Uși Deschise
Co-președinți de comitet: Alison Watson și Eskici
Open Doors (Uși Deschise) lucrează pentru conservarea tuturor lucrărilor fanilor/fanelor, aflate într-o situație riscantă.

Politici și Abuz
Co-președinți de comitet: Flerken și wichard
Adresează întrebări despre rapoarte despre violările termenilor de servicii AO3.

Planificare Strategică
Co-președinți de comitet: natalieee5 și Dan-i
Analizează și revizuiesc planul strategic pentru OTW la fiecare 1-3 ani.

Suport Tehnic
Co-președinte de comitet: Kyrie și Paula
Se ocupă de comunicarea între utilizatori/utilizatoare și diferitele echipe implicate în AO3. Echipa de Suport Tehnic ajută la rezolvarea problemelor tehnice întâmpinate de utilizatori/utilizatoare și transmit mai departe feedbackul acestora.

Sisteme
Președinte de comitet: Frost The Fox
Se ocupă de serverele și infrastructura OTW și a proiectelor sale.

Organizarea Tag-urilor
Co-președinți de comitet: brhi, Dre și Qem
Sortează și organizează tag-urile de pe AO3 în conformitate cu ghidul de Organizare a Tag-urilor de pe AO3, corelând tag-urile înrudite pentru o filtrare și o căutare mai eficientă, permițând în același timp utilizatorilor/utilizatoarelor să folosească orice tag doresc pentru creațiile lor.

Traducere
Co-președinte de comitet: Ioana și Natalia Gruber
Coordonează traducătorii/traducătoarele voluntari/e și colaborează cu alte comitete pentru a face proiectele și documentele acestora disponibile în cât mai multe limbi posibile.

Lucrări și Culturi Transformative (TWC)
Co-președinte de comitet: Bridget Kies și Kristina Busse
Administrează Transformative Works and Cultures – TWC (Lucrări și Culturi Transformative – TWC), un jurnal academic online, bianual și internațional, revizuit de profesioniști, în domeniul studiilor media. Asta implică administrarea software-ului open-source pentru jurnale (OJS) al TWC, evaluarea articolelor înscrise și colaborarea cu autorii/autoarele în privința conținutului, în funcție de necesități. Tot ei direcționează documentele prin intermediul OJS pentru evaluarea de către profesioniști, revizuiri, editare și organizare.

Traduceri Tichete Utilizatori
Co-președinți: Qiao Chu și taki
Răspunde nevoilor de traduceri de la Politici și Abuz și Suport Tehnic, în limbi specifice cu solicitări mari.

Voluntari și Recrutări
Co-președinți: Alison Watson și Eevee
Recrutează și gestionează voluntarii/voluntarele pentru toate comitetele și proiectele, îi/le echipează cu o varietate de unelte, și le urmăresc activitatea. De asemenea, Comitetul de Voluntari și Recrutări menține o bază de date extinsă pentru arhiva de voluntari/voluntare, gestionează recrutarea de voluntari/voluntare și creează materiale de referință interne și documentație pentru proiectele și comitetele OTW. Asta ajută la menținerea transparenței interne și a continuității, prin construirea și menținerea unei baze de cunoștințe robuste.