Image of a ballot

Alegeri OTW 2017: Sunteți pregătiți?

Statutul de membru al OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) vă permite să votați pentru Consiliul de Administrație. Acesta afectează felul în care OTW și proiecte cum ar fi Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră), Fanlore și Transformative Works and Cultures – TWC (Lucrări și Culturi Transformative) sunt conduse atât în prezent, cât și în viitor. În acest an, alegerile pentru Consiliu se vor desfășura între 11-14 August, iar pentru a fi eligibili să votați, trebuie să deveniți membri ai OTW până la data de 30 Iunie 2017. Citește mai mult

Această postare este posibilă datorită donatorilor ca dumneavoastră!

Mulțumim pentru sprijinul acordat OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative)!
Campania noastră de strângere de fonduri pentru Aprilie 2017 s-a încheiat, în urma căreia am colectat peste 145000$ USD din peste 5,600 de donații individuale, reprezentând 72 de tări. Dintre aceștia, 3,040 au fost de la donatori noi.

Săptămâna aceasta v-am informat asupra evoluțiilor entuziasmante din cadrul mai multor proiecte OTW. De asemenea, v-am vorbit despre metodele adiționale prin care puteți contribui: egalarea corporatistă pentru a vă amplifica impactul și donații recurente pentru a primi cadoul de mulțumire pe care o să îl iubiți!

Totodată, dorim să recunoaștem eforturile tuturor voluntarilor OTW, care muncesc din greu în culise pentru a face această campanie, și tot ceea ce facem, posibil. Acestă campanie n-ar fi posibilă fără ei, sau fără voi.
Vă mulțumim din nou pentru generozitate și susținere, pe măsură ce creștem ca organizație.

(Chiar dacă campania s-a încheiat, donațiile dumneavoastră sunt acceptate oricând.)
Această postare a fost tradusă de către translatorii voluntari ai OTW. Pentru a afla mai multe despre munca noastră, vizitați pagina de Traduceri de pe transformativeworks.org.

Sporiți-vă Impactul

La începutul săptămânii, ați aflat cum OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) folosește donațiile dumneavoastră. Aici aveți câteva metode de a vă spori impactul atunci când donați către OTW!

Multe companii, cum ar fi Apple, Microsoft și Google vor dona la rândul lor aceași sumă, dacă sunteți angajat în Statele Unite ale Americii. OTW este o organizație nonprofit înregistrată în SUA, ceea ce înseamnă că este eligibilă pentru astfel de programe. Dacă nu sunteți sigur dacă acest lucru se aplică în zona dumneavoastră, sau pentru compania dumneavoastră, întrebați-vă angajatorul sau consultantul fiscal. Ați putea să vă dublați puterea de a da! Citește mai mult