Campania de aderare Octombrie 2023: Bine ați venit, membri și membre noi!

Campania noastră de aderare a ajuns la sfârsit și ne bucurăm să anunțăm că am adăugat 6.113 membri și membre în ultimele zile! Contribuțiile au fost făcute din 74 de țări pentru un total de 192.743,11$ USD.

Deși campania de aderare s-a încheiat poți să devi membru/ă în orice moment în timpul anului. Dacă aderi înainte de 30 iunie 2024 la ora 23:59 UTC vei fi eligibil/ă să votezi în alegerile anuale pentru Consiliul de Administrație al OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) pentru anul viitor.

Echipa noastră de Dezvoltare și Adeziune deja lucrează din greu la trimiterea cadourilor de mulțumire și vrem, să subliniem cât de semnificativ a fost sprijinul vostru în toți anii în care am fost aici, fie că a fost financiar, prin voluntariat sau prin trimiterea de încurajări. Acest an a adus greutăți neașteptate, dar ne bucurăm că am trecut peste ele împreună.


OTW este o organizație non-profit, părinte al mai multor proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărei personal este alcătuit din voluntari/e. Află mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de traducători/oare voluntari/e, care au tradus această postare, accesează pagina de Traduceri.

Event

Comments are closed.