Arhiva de fanfiction Kirk/Spock se va muta pe AO3

Arhiva de fanfiction Kirk/Spock, o arhivă de fanfiction Star Trek, bazată pe relația dintre Kirk și Spock, va fi importată pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră).

În această postare:

Explicație introductivă

Arhiva de fanfiction Kirk/Spock a fost construită pe platforma de software eFiction, care nu a mai fost actualizată din 2005. În versiunea sa actuală, ea nu mai este compatibilă și dezvoltatorul nu mai oferă suport tehnic, ca urmare este supusă unor atacuri constante de securitate. Moderatoarea arhivei a considerat că AO3 oferă cea mai soluție de viitor pentru a păstra aceste lucrări.

Scopul Proiectului de Salvare al Arhivelor Online al Comitetului Uși Deschise constă în a-i ajuta pe moderatori/ moderatoare să incorporeze lucrările fanilor de pe aceste arhive în AO3. Comitetul Uși Deschise lucrează împreună cu moderatorii/ moderatoarele pentru a le importa arhivele atunci când ei/ele nu mai dețin fonduri, timp sau alte resurse pentru a continua menținerea independentă a arhivelor lor. Este extrem de important pentru Open Doors să lucrăm în colaborare cu moderatorii/ moderatoarele care doresc să-și importe arhivele și să-i credităm în totalitate pe creatori, oferindu-le cât mai mult control posibil asupra lucrărilor lor. Open Doors va colabora cu Killa pentru a importa Arhiva de fanfiction Kirk/Spock într-o colecție separată și ușor de căutat pe AO3. Scopul este ca link-urile care duc către site-ul vechi să redirecționeze către colecția de pe AO3, în care se poate căuta și filtra pentru a găsi lucrările individuale.

Vom începe importarea lucrărilor de pe Arhiva de fanfiction Kirk/Spock pe AO3 după luna iulie 2021.

Ce înseamnă acest lucru pentru creatorii/ creatoarele care au lucrări postate pe Arhiva de fanfiction Kirk/Spock?

Vom trimite o notificare despre importare la adresele de email pe care le avem pentru fiecare creator/ creatoare. Vom face tot posibilul să verificăm dacă există copii ale fiecărei lucrări înainte de importare. Dacă găsim o copie existentă pe AO3, o vom invita în colecție în loc să o importăm. Toate lucrările importate în numele creatorului/ creatoarei vor include numele său în secțiunea dedicată numirii autorului/ autoarei sau în rezumatul lucrării.

Toate lucrările importate vor putea fi accesate numai de către utilizatorii logați ai AO3. Odată ce îți revendici lucrările, le poți face vizibile pentru public dacă dorești. După 30 de zile, toate lucrările importate care nu au fost revendicate vor fi făcute vizibile tuturor vizitatorilor. Apoi, vom închide permanent arhiva.

Te rugăm să contactezi Comitetul Uși Deschise cu pseudonimul/pseudonimele și adresa/adresele tale de email folosite pe arhiva de fanfiction Kirk/Spock, dacă:

  1. Vrei să-ți importăm lucrările, dar trebuie să-ți trimitem notificarea la o adresă de email diferită de cea pe care ai folosit-o pe arhiva originală.
  2. Ai deja un cont AO3 și ți-ai importat singur/ă lucrările.
  3. Dorești să-ți importezi lucrările singur/ă (inclusiv dacă nu ai încă un cont AO3).
  4. NU dorești ca lucrările tale să fie mutate pe AO3.
  5. Dorești să-ți conservăm lucrările pe AO3, dar dorești ca numele tău să fie înlăturat.
  6. Ai orice altă nelămurire cu care noi te putem ajuta.

Te rugăm să incluzi numele arhivei în subiectul email-ului tău. Dacă nu mai ai acces la contul de email asociat cu contul tău de pe arhiva de fanfiction Kirk/Spock, te rugăm să contactezi Comitetul Uși Deschise și noi te vom ajuta. (Dacă ai postat lucrările altundeva sau dacă ai un mod ușor de a verifica că îți aparțin, este perfect; dacă nu, vom lucra împreună cu moderatoarea arhivei pentru a-ți confirma revendicările.)

Te rugăm să vizitezi Website-ul Open Doors pentru instrucțiuni pentru

Dacă încă mai ai întrebări…

Dacă mai ai întrebări, vizitează Întrebări Frecvente Open Doors, sau contactează comitetul Uși Deschise.

Ne-am bucura și dacă fanii ne-ar ajuta să conservăm povestea arhivei de fanfiction Kirk/Spock pe Fanlore. Nu te îngrijora dacă nu ai mai editat niciodată pe wiki! Verifică portalul noului vizitator, sau cere sfaturi de la Grădinarii Fanlore.

Suntem bucuroși să ajutăm la conservarea arhivei de fanfiction Kirk/Spock!

– Echipa Open Doors și Killa


OTW este o organizație non-profit, părinte al mai multor proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărei personal este alcătuit din voluntari. Află mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de traducători voluntari, care au tradus această postare, accesează pagina de Traduceri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *