Ziua Internațională a Lucrărilor Fanilor

Ce facem pentru Ziua Internațională a Lucrărilor Fanilor 2018

După cum am menționat luna trecută, OTW va găzdui din nou în acest an evenimente pentru Ziua Internațională a Lucrărilor Fanilor.

Pe 15 Februarie vom sărbători Ziua Internațională a Lucrărilor Fanilor în toate fusurile orare. Activitățile sponsorizate de către OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) sunt listate mai jos, însă am dori să ne spuneți în comentarii despre alte evenimente și activități de care ați auzit pentru a le putea promova.

  1. Provocarea lucrărilor scurte: Scoateți-vă tabletele, laptopurile, sau telefoanele și creați lucrări pe următorul subiect:

    Asupra căror lucruri devin fannish personajele voastre preferate, sau perechile voastre preferate? De exemplu:

    • Ce s-ar întâmpla dacă Lena o duce pe Kara să vadă un spectacol marca Josie și the Pussycats?
    • Îl învață Jessica Jones pe Iron Fist să tricoteze porgi?
    • Devin personajele din Boku No Hero Academia foarte competitive cu privire la Animal Crossing Pocket Camp?

    Postați haiku-urile, drabble-urile, drawble-urile, scurtmetrajele și lucrările voastre audio sau în orice alt format, până pe 16 Februarie pe Tumblr, Facebook, Dreamwidth, sau pe orice altă platformă și etichetați-le cu #IFDShare. Iar dacă le postați pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră), etichetați-le cu tag-ul „International Fanworks Day 2018”.

    De asemenea, vom oferi unul dintre aceste nuvele grafice la 4 participanți aleatorii care îndeplinesc termenii provocării. Mulțumim First Second Books pentru premii! Acestea sunt:

    • In Real Life, de Jen Wang
    • Shattered Warrior, de Sharon Shinn și Molly Ostertag
    • Little Robot, de Ben Hatke
    • Cici’s Journal, de Joris Chamblain și Aurelie Neyret

    În plus, dacă le mențineți sigure pentru locul de muncă, s-ar putea să vă promovăm! First Second vor expedia premiile internațional, astfel încât toți participanții sunt eligibili.

  2. Ce înseamnă Lucrările Fanilor pentru mine: Luna trecută, am solicitat contribuții sub forma de eseuri cu privire la ce semnifică lucrările fanilor pentru voi. Unele din aceste contribuții au fost publicate prin intermediul Știrilor OTW pe 5 Februarie. Însă dacă ați ratat șansa voastră de a participa, #IFDShare este și pentru meta! Spuneți-le oamenilor ce simțiți și ajutați la răspândirea festivităților Zilei Internaționale a Lucrărilor Fanilor.
  3. Provocarea Fanlore: Și Fanlore participă la IFD! În fiecare zi din 12 până în 18 Februarie, Fanlore va posta pe canalele sale de social media și pe wiki diferite provocări la care pot să participe toți editorii! Cât de bine îți cunoști OTP-ul? Este timpul să-ți testezi cunoștințele și să le împărtășești tuturor!

  4. Festival de Feedback: Tuturor celor care crează și distribuie lucrări ale fanilor le place să audă de la persoanele care s-au bucurat de acestea, așa că găzduim Festivalul de Feedback pentru a sărbători lucrările pe care le îndrăgim. Participați prin scrierea unui comentariu la postarea noastră cu privire la Feedback Fest în perioada 13-16 Februarie, incluzând recomandările voastre, sau un link al postării voastre pe altă platformă care conține recomandările voastre, etichetate cu #IFDFest. Mai mult decât atât, vom oferi 4 premii utilizatorilor selectați aleatoriu! Așadar, împărtășiți ce iubiți cu privire la lucrările fanilor și în același timp încurajați pe alții să lase feedback acelor creatori!
  5. Jocuri și Chat-ul Fanilor: Pe 15 Februarie vom găzdui un chat în chatroom-ul OTW pentru Discuții Publice în toate fusurile orare. Alăturați-vă nouă între 14 Februarie, ora 23:00 UTC și 16 Februarie, ora 04:00 UTC pentru a împărtăși lucrări, sau pentru a juca jocuri precum trivia sau 20 de întrebări! Vom posta un program detaliat în apropierea datei de 15 Februarie, în primele noastre zone de fus orar.

Acum că v-am arătat planurile noastre, vă rugăm să ne spuneți planurile fandom-urilor voastre pentru IFD, lăsând un comentariu aici, sau prin intermediul unui link spre postarea voastră de pe altă platformă!

OTW este o organizație non-profit, părinte a multiple proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărui personal este alcătuit din voluntari. Aflați mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de translatori voluntari, care au tradus această postare, accesați pagina de Traduceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *