Vă mulțumim pentru susținere!

Acum când campania de strângere de fonduri din octombrie se apropie de sfârșit, noi, cei de la OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) suntem din nou plăcut surprinși de susținerea și entuziasmul vostru! La începutul campaniei, ținta noastră era să strângem 130.000$ USD, iar datorită vouă ne-am depășit obiectivul. Cu ajutorul celor peste 7.700 de donatori și donatoare din 93 de țări, am strâns peste 190.000$ USD. Mulțumim!

Donațiile voastre fac diferența! Ne permit de exemplu să ne continuăm munca cu Open Doors (Uși Deschise), Legal Advocay (Asistență Legală), Fanlore, Transformative Works and Cultures – TWC (Lucrări și Culturi Transformative), și bine înțeles Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră). Nu vă puteți imagina cât vă suntem de recunoscători! Și nu uitați, chiar dacă campania s-a încheiat, puteți susține în continuare OTW. Acceptăm donații tot timpul anului!


OTW este o organizație non-profit, părinte a multiple proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărui personal este alcătuit din voluntari. Aflați mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de translatori voluntari, care au tradus această postare, accesați pagina de Traduceri.

Arată-ți mândria OTW!

Iubești OTW (Organizația pentur Lucrări Transformative)? Îți plac obiectele tematice pentru fandom? Atunci avem lucrul perfect pentru tine!

Atunci când faci o donație către OTW, poți opta să primești un cadou de mulțumire. Sunt o mulțime din care poți să alegi! Arată-ți dragostea față de proiectele tale favorite marca OTW, cu brelocuri cu logouri ( fie că ești fan al Archive of Our Own – AO3 (Arhivei Noastre), OTW’s Legal Advocacy (Asistență Legală OTW), Fanlore, Transformative Works and Cultures – TWC (Lucrări și Culturi Transformative), sau Open Doors (Uși Deschise), există ceva și pentru tine! Sau poți să le serbezi pe toate odată, cu un set de abțipilde OTW, ce include un set complet de logouri pentru a-ți decora lucrurile. (mai mult…)

Donațiile Voastre Ne Ajută Să Creștem!

După cum ai observat, Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră) și-a actualizat recent motorul de căutare. Această schimbare a inclus o mulțime de caracteristici mult solicitate, ceea ce nu ar fi fost posibil fără donațiile voastre!

Una dintre trăsăturile mari a acestei actualizări este noul filtru de excludere, care este ușor de folosit. Nu vrei nicio urmă de anxietate în fluff? Nicio problemă! Selectează doar „Angst” (Anxietate) din lista de Additional Tags (Tag-uri Adiționale) de exclus. Dacă nu găsești tag-ul pe care vrei să îl eviți în listele oferite, trebuie doar să îl scrii în câmpul „Other tags to exclude” (Alte tag-uri de exclus). (mai mult…)